OFERTA EDUCAȚIONALĂ

  • Home
  • OFERTA EDUCAȚIONALĂ

În Grădiniţa P.P. Nr. 5 îşi desfăşoară activitatea 10 grupe de copii, pe două nivele de vârstă, nivelul I 3-5 ani şi
nivelul II 5-6 ani.

La sediul de pe strada Mărășești Nr. 2 bis funcționează 5 grupe având program normal, iar la sediul pe
strada Ioan Bogdan Nr. 3 funcționează 5 grupe cu program prelungit.

Atât Grădinița cu Program Normal nr. 5 cât și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 Brașov, sunt situate în cartierul Bartolomeu, la intrarea în municipiul Brașov.

Unitățile funcționează din anul 1962, respectiv 1964 cu același specific, adică unitate de învățământ preșcolar,
educând preșcolarii de-a lungul timpului prin eforturile generațiilor de educatoare, cadre didactice care au construit o
imagine pozitivă unității. Menținerea și dezvoltarea prestigiului acestei unități stă în puterea, in măestria dar și responsabilitatea actualului
colectiv de cadre didactice și echipei manageriale.

În prezent unitatea noastră își deschide porțile pentru preșcolarii din comunitatea apropiată dar și mai îndepărtată,
fiind asaltată la fiecare început de an școlar de un ,,public” numeros. Grădiniţa beneficiază de săli luminoase, frumos
amenajate, cu mobilier adecvat, cu centre de interes variate şi moderne, de spaţii vesele şi primitoare în scopul
formării şi educarii unor adevăraţi cetăţeni europeni. Climatul organizaţiei este unul stimulativ, de toleranţă şi
cooperare, dinamic şi inovator, incluziv.

Call Now Button